Nimeni nu e de neînlocuit.
Te străduieşti să laşi amprente, vrei să ţi se simtă lipsa, dar totul dispare în timp, câteodată prea repede. Atît sunt de banale promisiunile de genu nu am să te uit niciodată, dar nu e neapărat să uiţi, poţi doar să nu-ţi aduci aminte !
Spui că ţi-e dor. Cum se simte dorul ? Aidoma senzaţiei de foame, sete, frig ?
Sunt capitole, unele mai lungi, altele mai scurte dar toate au un sfârşit.
Poţi să mă iai în capitolul următor, sau doar să dai pagina.
Chiţ chiţ chiţ pam pam pam lea lea lea pac pac chiţ pac lea purum chiţ fîş liu pam ţiu lea chiţ pum.
09
Îmi pare rău că se apropie sfârşitul anului, pentru că a fost unul productiv, cu mult nou şi aş vrea să păstrez. Aş vrea să pun timpul pe pauză, măcar un pic, pentru că realizez cît o să-mi fie dor. O să-mi fie dor de acum, cînd singurele probleme pe care le am sunt doar cele generate de mine şi depresiile doar în zilele critice.
Nici nu o să-mi pun dorinţă de revelion, vreau să am o datorie, pentru la anul. Acum sunt fericită.
Nu e un sfîrşit, e un nou început.
Se duce şobolanu, vini tigru
Se preconizează un an, mai agresiv ))
Vara e prea cald. Iarna e prea frig. Toamna – prea monotonă. Primăvara e prea scurtă.
Vreu să se mai inventeze un anotimp. Să fie perfect.
Mi-ai dat aer, cînd mă sufocam. Cînd eu credeam că vara s-a terminat, de fapt se începuse şi..continuă.
)
Oamenii din viaţa noastră nu sunt suvenire care trebuiesc păstrate, nu sunt obiecte cu termen de valabilitate, nu sunt gînduri de moment, nu sunt lucruri de unică folosinţă, nu sunt pasaje trecătoare, nu sunt doar amintiri. Ne-am obişnuit că tot ce vine, trece, dispare parcă fără să fi fost. Ironia vieţii. Uităm ce am iubit, iubim altceva. Dar dacă tu eşti cel care te naşti fără dreptul de a fi în viaţa cuiva ? Nu ai identitate acolo, eşti o trecere subterană, uitată. Nu e tragic. pentru că fiecare poveste în parte îşi are finalul lui fericit. Ce-ar fi dacă-ar fi ?
.
Lupta cu regretele – probabil suntem prea nesiguri, avem prea multe îndoieli şi tot repetăm este loc de mai bini. Sigur că este loc de mai bine, loc este mult, prea mult, pe care nu o să-l putem acoperi, poate treptat, încet, cumva cînva. Dar ce are dacă, de ce dacă ? de ce ? Dileme, gînduri, decizii şi evident regrete. Merită să ne torturăm, să ne violăm mintea cu ce-ar fi fost dacă ? Eu zic că nu, e important trecutul, dar nu se compară cu prezentul or viitorul. De ce să nu ne axăm pe ce avem şi nu pe ce am fi putut avea.. dacă..
dar nu, cum să nu ne complicăm existenţa.. dacă nu aş fi fost atît de impulsivă atunci, poate..
dacă nu aş fi..
dar, dacă nu ai regrete, îţi pasă prea puţin ? sau eşti prea indiferentă, dacă ai făcut o greşeală trebuie ca simţul de vinovăţie te roadă dinăuntru ca să poţi merge mai departe ?
Aberez, deci îs vie. Ae
Cascade de emoţii, de probleme, evenimente, culori acromatice, gînduri, paradoxuri s-au revărasat asupra mea. Prea mult, dar cui îi pasă ?
Respiră adînc, uită că ai lacrimi. Eşti bine.
Încă miroase a toamnă, însă degrabă îi expiră termenu de valabilitate, ne părăseşte şi ea. Dar începuse să-mi placă toamna, îmi place ce nu am, or risc să pierd.. cu unele excepţii ).
Undeva pierdute în spaţiu sunt gîndurile mele, care nu mai pot fi adunate. Sunt inutile încercările.
Cred că trăiesc o altă viaţă în vis, pe care o ador la nebunie.. Încurc visele cu realitatea. Strigă! trezeşte-mă! Învaţă-mă să ascult, să percep. Am uitat.
:X
